Share Button

O proporţie considerabilă a românilor îşi doresc o casă care să le aparţină. Spiritul de proprietate este prezent printre oameni de când lumea. În ţara noastră am avut, din cauza condiţiilor istorice, o “pauză” legată de simţul proprietăţii. După 1990, târâş-grăbiş, acesta a început să-şi facă loc în societate, mai evident în jurul anilor 2000.

Invariabil, când îţi propui să ai propria casă, te năpădesc o groază de întrebări, temeri, care nu-ţi dau pace până nu le găseşti rezolvare.

Care e cel mai bun moment în care pot să iau decizia de a avea propria casă? În rândurile de mai jos, vă oferim câteva repere care vă vor ajuta, cu siguranţă, să optaţi cât mai aproape de casa dorită.

“Casa din vis”

Imaginaţia joacă un rol foarte important în această alegere. Te vezi locuind, te simţi bine în ea? Are pod, piscină, curte cu verdeaţă, e orientată spre soare aşa cum ţi-ai imaginat? Terasa te mulţumeşte, culorile ţi se potrivesc?Casa din vis

Gândeşte-te la viitor

Nu face un rabat prea mare de la “casa din vis”. Vei locui în ea o bună perioadă de timp (poate toată viaţa). Numărul locatarilor se poate mări sau micşora. Poate apărea şi varianta ca, nu după mult timp de la mutare, să fie nevoie să o vinzi, te-ai gândit la asta? Cum se reflectă acest posibil eveniment în opţiunea ta?

Pune întrebări până apare ca proiect “casa din vis”

Alege un arhitect cu care să porţi lungi dialoguri, ascultă-l cu atenţie şi nu da dovadă de rigiditate, poate una din variantele lui se potriveşte mai bine cu ce-ţi imaginezi tu. Se poate să nu fi fost prea explicit în ceea ce ai cerut. Nu opri discuţia până nu eşti convins că ai obţinut ce ţi-ai dorit.

Bugetul

Nu investi ultimul bănuţ de la început, păstrează o rezervă pentru eventuale modificări, dotări ulterioare. Partea financiară este şi ea un capitol important în alegerea pe care ai de făcut-o. De regulă, achiziţia unei case presupune un credit la bancă, pe termen mediu, lung.

Recomandarea profesioniştilor din domeniul imobiliar este de a demara discuţiile cu banca în avans faţă de achiziţionarea propriu-zisă a locuinţei. Odată ce ştim suma pe care ne bazăm, se reduc şi variantele iniţiale. La alcătuirea bugetului trebuie ţinut cont că, pe lângă banii pentru proiect, consultant, mai apar şi ceva comisioane, taxe, etc.

Piaţa imobiliară

Este foarte important, de asemenea, să alegi cât mai bine momentul cumpărării, urmărind atent fluctuaţiile pieţei imobiliare. Aceasta, la rândul ei, este influenţată de starea economiei: când creşterea economică este mare, apare o relaxare şi în societate, antreprenorii sunt mai dispuşi la investiţii, iar piaţa imobiliară îşi diversifică oferta, preţurile urcă. La o scădere a pulsului economic, se petrerce fenomenul invers, în atare condiţii recomandă specialiştii să cumpăraţi.

Lucian, Noiconstruim

Categories: blog

Cereti informatii sau scrieti un comentariu:


*